31 octombrie 2020 – Termen limita depunere cereri pentru alegerea temei de licență și stabilirea conducătorului științific

Studenții din anul 3 si anul suplimentar, care doresc sa susțină lucrarea de licența in sesiunea iulie 2021, sunt rugați să depună cererile pentru alegerea temei de licenta si stabilirea conducatorului stiintific pana la data de 31 octombrie 2020.

Studenții din anul suplimentar care au depus aceste cereri in anii anteriori, dar nu au susținut examenul de licența, trebuie sa depună pentru acest an universitar, 2020-2021. In situația in care coordonatorul lucrării nu este de acord cu continuarea colaborării si in anul universitar 2020-2021, studenții trebuie sa își aleagă un nou coordonator.

Studenții care nu reușesc sa își găsească un coordonator științific pana la data de 31 octombrie 2020 pot depune cererea (fără a indica numele coordonatorului) completata cu titlul propus pentru lucrare, la care este atașată o cerere (scrisa de mână), adresata directorului departamentului, prin care solicita alocarea unui coordonator din oficiu.

Cererile se încarcă prin completarea formularului electronic disponibil în pagina dedicată Examenului de licenta, sesiunea iulie 2021

Toate informațiile legate de derularea examenului de licența, sesiunea iulie 2019, sunt disponibile la adresa www.csie.ase.ro/student-csie/examen-licenta/