CFA Research Challenge 2026–2027: înscrie-te în echipa CSIE!

Dragi studenți,

Sunt deschise înscrierile pentru CFA Institute Research Challenge, una dintre cele mai importante competiții internaționale de analiză financiară și evaluare a companiilor, la care participă studenți din peste 1.000 de universități din întreaga lume.

Pe parcursul a aproximativ cinci luni, echipe formate din 3–5 studenți de la licență și master analizează o companie listată la bursă, elaborează un raport de cercetare financiară la standarde profesionale și își susțin recomandarea de investiție în fața unui juriu de specialiști, beneficiind de îndrumarea unui cadru didactic și a unui mentor din industria financiară.

La prima sa participare, în ediția precedentă, echipa CSIE a obținut locul II la nivel național. Ne propunem să continuăm această performanță și căutăm studenți motivați, cu abilități analitice solide, interesați de modelare financiară, statistică, prognoză și analiza datelor.

Participarea reprezintă o oportunitate de a aplica în practică cunoștințele dobândite în facultate, de a lucra alături de profesioniști din domeniu și de a descoperi oportunitățile de carieră din piețele de capital, analiza investițiilor și managementul portofoliilor.

Este o experiență academică și profesională valoroasă, care poate constitui un avantaj important la începutul carierei.

Studenții interesați sunt invitați să își exprime intenția de participare până pe 30 octombrie, prin formularul de înscriere: https://forms.gle/eFah4zGFHmJCz2Mu8

Coordonator CSIE: Prof. univ. dr. Daniel Traian Pele https://danpele.github.io/index_ro.html

Pentru mai multe detalii despre competitie: https://www.cfainstitute.org/insights/events/research-challenge

Pentru întrebări, ne puteți scrie la adresa danpele@ase.ro.