În perioada 7-10 mai 2026 va avea loc cea de-a XI-a ediție a Congresului Național al Studenților Economiști din România (CNSER), organizată la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
Tema ediției din acest an este: „Aderarea României la OCDE: O reconfirmare a direcției Euro-Atlantice”, evenimentul oferind un cadru academic și profesional pentru dezbaterea unor subiecte de actualitate din domeniul economic.
Congresul facilitează interacțiunea între studenți, cadre didactice și specialiști din mediul economic și instituțional, prin intermediul workshop-urilor, sesiunilor de lucru și activităților de networking.
Participarea se poate realiza în două moduri:
- EconIDEA Conference – participare gratuită la conferința academică studențească, unde studenții pot asista la prezentarea lucrărilor de cercetare și la dezbaterile aferente;
- Participare completă – acces la întregul program al congresului pe durata celor patru zile, incluzând workshop-uri, sesiuni de lucru și activități de networking. Taxa de participare este de 250 RON și include cazarea, serviciile de catering și kitul de participare.
Studenții care desfășoară activități de cercetare în domeniul tematicii propuse au oportunitatea de a se înscrie în cadrul EconIDEA Conference. Lucrările acceptate vor fi prezentate în cadrul conferinței, iar participanții vor primi o adeverință care atestă implicarea în eveniment.
Vă încurajăm să valorificați această oportunitate de dezvoltare academică și profesională!

